Eva Măruță a împlinit 9 ani! Mezina familiei Măruţă, petrecere în Marbella

24 07. 2024, 10:30

Eva, fiica lui Cătălin Măruță și a Andrei a împlinit ieri, 23 iulie, vârsta frumoasă de 9 ani. Cea mică își petrece aniversarea în Marbella, alături de familie. Mama ei, celebra cântăreață Andra, i-a făcut o declarație emoționantă cu ocazia acestei zile speciale. Iată primele declarații!

A fost zi de mare de sărbătoare în familia Măruță. Mezina familiei a fost în centrul atenției, ca întotdeauna. Eva a împlinit vârsta de 9 ani, iar părinții ei au postat poze de familie din vacanța lor în Marbella, în care o sărbătoresc pe cea mică.

Eva Măruță a împlinit 9 ani

Prezentatorul TV, Andra și fiul lor, David, au surprins-o pe Eva cu un tort și cu o frumoasă cântare de „La mulți ani!”

Andra a împărtășit aceste momente speciale cu fanii ei pe rețelele de socializare și a atașat un mesaj emoționant pentru fiica ei. De asemenea, Cătălin Măruță, un tată mândru, a postat un mesaj pentru fiica lui mult iubită.

„La mulți ani, Eva! Îmi aduc aminte azi de momentul în care am aflat că sunt însărcinată, de clipa în care te-am văzut și te-am ținut în brațe, de primii pași… Timpul zboară și deja ești o fetiță mare, dar pentru mine rămâi mereu puiul meu. Să rămâi mereu la fel de sinceră și bună, să nu lași lumea să te schimbe! Te iubim!”, este mesajul postat de artistă pe rețelele de socializare.

„Fiecare zi în care tu descoperi lumea este o zi de recunoștință pentru noi. Tu și David ne-ați luminat zilele. La mulți ani Eva, fiica mea curajoasă și bună!”, este mesajul transmis de Cătălin Măruță pe rețelele de socializare.

Mezina familiei Măruță, rol principal în „Tati part-time”

La vârsta fragedă de 8 ani, Eva s-a lansat în domeniul actoriei. Carisma și talentul au propus-o pe micuță pentru rolul principal din filmul „Tati part-time”. Acest rol a stârnit reacții adverse din partea publicului, iar Andra a ținut să facă niște declarații la vremea respectivă.

„A venit natural, nu am îndreptat-o noi, adică… Practic, producătorii filmului au văzut TikTok-urile naturale făcute de Cătălin cu ea și a venit propunerea aceasta. Iar scenariul a fost scris în funcție de cum au văzut-o ei. Deci, a venit totul foarte natural, nu am vrut noi neapărat. Sigur că ea a văzut de când s-a născut- și ea și David -televiziune, filmări, concerte… Adică au crescut văzând asta…”, declara Andra în urmă cu ceva timp pentru Viva.

 

Sursă foto: social media